Prefectul Mirela Adomnicăi recomandă locuitorilor din Șcheia să aplice pentru cele 11 posturi de polițist local. Situația intră ușor în normalitate, dar răbadarea locanicilor a ajuns la maxim


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a recomandat locuitorilor comunei Șcheia să aplice pentru cele 11 posturi de polițist local ce vor fi scoase la concurs printr-un examen de recrutare considerând că localnicii cunosc mult mai bine zona.

Adomnicăi a spus în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV că situația de la Șcheia e un caz special, cetățenii fiind nemulțumiți de infracțiunile care se comit pe raza comunei.

Ea a arătat că una din cauzele identificate este lipsa resursei umane, dar și că o parte din vină aparține Primăriei Șcheia care nu a acționat corespunzător.
Prefectul a explicat că imediat ce a preluat funcția de prefect, în urmă cu două luni, s-a confruntat cu protestele cetățenilor din comuna Șcheia care nu mai tolerează infracționalitatea din comună.
„Am solicitat și IPJ și IJJ să suplimenteze echipele care patrulează pentru că și vizibilitatea unor echipe mai descurajează, dar nu e o soluție pe termen lung. S-a intervenit pentru descurajare și cu echipele SAS”, a spus Adomnicăi menționând că Prefectura a identificat și soluții pe termen lung.
„Ceea ce am observat din întâlnirile cu cetățenii din Șcheia este că nu mai au răbdare, nu mai sunt înțelegători, nu mai sunt în stare să tolereze, în ciuda unor informații de intrare ușoară în normalitate, de rezolvare în grafic, normal, a unor probleme. Răbdarea lor e dusă până la maxim și nu mai acceptă argumentele că: Aveți răbdare, că lucrurile se vor rezolva”, a spus prefectul.
Ea a arătat că a cerut Inspecției de Stat în Construcții verificarea autorizațiilor de construire în zona cu probleme pentru că se pare că angajații din biroul de urbanism din Primăria Șcheia nu și-au îndeplinit atribuțiile în ceea ce privește eliberarea autorizațiilor de construcție sau au tolerat unele construcții „pentru acele improvizații”.
Adomnicăi a spus că nu este clar nici câte persoane sunt în zonă și că, acum, primarul face un recensământ al populației care locuiește în acea zonă cu probleme.
„ De la o sută au ajuns la o mie, iar o parte au și vize de flotant. Acum domnul primar a început un așa zis recensământ și am înțeles că și dumnealui are suprize găsind doi adulți și 12 minori de la doi adulți și un minor câți erau când li s-a permis să se aciuieze în zonă”, a spus prefectul.
Ea a adăugat că își pune speranța în înființarea Poliției Locale și ocuparea celor 11 funcții de polițist local, aprobate de ANFP.
„Îi încurajez și pe cetățenii din Șcheia să aplice pentru aceste funcții pentru că, în baza legii, trebuie organizat examen de recrutare ce constă într-un examen scris și un interviu. Bine ar fi să treacă de aceste probe localnici din Șcheia care cunosc foarte bine zona”, a spus Adomnicăi.
Ea a menționat că va trebui finalizată și dotarea cu camere de supraveghere pentru că una dintre problemele polițiștilor era că nu pot proba infracțiunile constatate.
„Încerc să gestionez situația de acolo unde am luat-o. S-au făcut în aceste două luni de zile mai multe decât în ani”, a spus prefectul.
Ea a mai declarat că se face și un control al Inspecției Sociale privind câți beneficiari sunt în acea zonă, câți prestează muncă în folosul comunității corespunzător obligației și dacă programul de prestare a muncii în folosul comunității este publicat la vedere pentru a putea fi verificate persoanele respective.
FOTO: http://renasterea.ro
„Comuna Șcheia este o problemă specială din mai multe puncte de vedere. Eu am preluat-o din prima zi de mandat și mă voi ocupa.  Efectiv, țin legătura cu domnul primar Andriciuc. Vrând-nevrând, văd că a început să mă mai sune și dumnealui”, a spus Adomnicăi.
Ea și-a exprimat că problema de la Șcheia nu va mai fi o problemă specială.
„Eradicată, sută la sută, infracționalitatea, este un fenomen utopic”, a spus prefectul.(N.B.)

Intră acum și în grupul de